Camera 304 Are o Priveliște

Era trecut de ora unsprezece când Marcos a ajuns în sfârșit la hotel. Zborul său aterizase cu două ore întârziere și șoferul de taxi alesese drumul mai lung prin oraș. Așeză valiza pe podeaua recepției și privi femeia de la birou.

It was past eleven when Marcos finally reached the hotel. His flight had landed two hours late and the taxi driver had taken the long way through the city. He set his suitcase down on the lobby floor and looked at the woman behind the desk.

"Rezervare pe numele Marcos Soto," spuse el. Repetase fraza în avion. Femeia tastă pentru un moment, apoi făcu o mică grimasă pe care nu o putea descifra.

"Reservation under Marcos Soto," he said. He had practiced the sentence on the plane. The woman typed for a moment, then made a small face he could not read.

"Îmi pare rău," spuse ea. "Camera dumneavoastră nu mai este disponibilă. Am avut o problemă cu sistemul de rezervări. Dar mai avem o cameră liberă, la etajul trei." Se opri. "Are balcon. Același preț."

"I am sorry," she said. "Your room is no longer available. We had a problem with the booking system. But we have one room left, on the third floor." She paused. "It has a balcony. Same price."

Marcos luă cheia fără să protesteze. Liftul era mai vechi decât el. Scârțâia în timp ce urca. Când deschise ușa camerei 304 și trase perdelele, orașul se întindea sub el — acoperișuri, ferestre luminate, o piațetă mică cu o fântână care încă funcționa.

Marcos took the key without arguing. The elevator was older than he was. It groaned as it climbed. When he opened the door of 304 and pushed back the curtains, the city spread out below him — rooftops, lit windows, a small square with a fountain still running.

Ieși pe balcon îmbrăcat în palton și privi cum două persoane împărțeau o țigară lângă fântână. Vântul era rece. Nu se mișcă mult timp.

He stepped onto the balcony in his coat and watched two people share a cigarette by the fountain. The wind was cold. He did not move for a long time.