Pasărea dată pierdută de două ori

Adânc în estul insulei, Polly a urmat linia copacilor până într-o pădure care nu semăna cu nimic de pe coastă: dafini bătrâni și încâlciți, îmbrăcați în mușchi, cu coroana atât de deasă încât aproape nicio rază de soare nu ajungea la pământ. Această pădure rece și umedă din jurul vârfului Pico da Vara este ultima fortăreață a unei păsări mici, cenușii cu roz, care nu se găsește nicăieri altundeva pe planetă, priolo, iar Polly venise să vadă dacă poate găsi una.

Deep in the east of the island, Polly followed the tree line up into a forest unlike anything on the coast, tangled old laurel trees draped in moss, their canopy so thick that little sunlight reached the ground. This cool, damp forest around Pico da Vara is the last stronghold of a small grey and pink bird found nowhere else on the planet, the priolo, and Polly had come to see if she could find one.

Pasărea a fost cât pe ce să dispară de două ori. Observațiile au încetat complet în anul o mie nouă sute treizeci și doi, iar timp de peste treizeci de ani aproape toată lumea a crezut că s-a pierdut pentru totdeauna, până când o mică populație a fost redescoperită în anul o mie nouă sute șaizeci și șapte, ascunsă exact într-o astfel de pădure. Chiar și după aceea, agricultura și copacii străini cu creștere rapidă i-au tot micșorat casa, până când au mai rămas mai puțin de o sută de perechi clocitoare, ceea ce o face, după majoritatea estimărilor, a doua cea mai rară pasăre cântătoare din Europa.

The bird very nearly disappeared twice. Sightings stopped completely in nineteen thirty-two, and for more than thirty years most people assumed it was gone for good, until a small population was rediscovered in nineteen sixty-seven, hiding in exactly this kind of forest. Even after that, farming and fast-growing foreign trees kept shrinking its home until fewer than one hundred breeding pairs remained, making it, by most counts, the second rarest songbird anywhere in Europe.

Pe priolo l-a salvat o muncă răbdătoare și lipsită de strălucire. Voluntari și oameni de știință au petrecut zeci de ani scoțând copacii străini și replantând dafinul autohton, cel care crește încet și de care pasărea chiar depinde pentru hrană și adăpost. Polly a văzut două dintre ele ridicându-se de pe o creangă joasă, o pată moale de roz pe verdele întunecat, chemându-se una pe alta în note scurte și joase, înainte să dispară iar în frunziș.

What saved the priolo was patient, unglamorous work. Volunteers and scientists spent decades pulling out foreign trees and replanting the slow native laurel the bird actually depends on for food and shelter. Polly watched two of them lift off from a low branch, a soft flash of pink breast against the dark green, calling back and forth in short, low notes before disappearing back into the canopy.

A așteptat multă vreme în liniște, sperând să le mai vadă o dată, dar pădurea s-a închis la loc peste păsări, de parcă ele nu ar fi fost niciodată acolo. I s-a părut un schimb drept, s-a gândit Polly: puțină tăcere, în schimbul unei specii care încă rezistă.

She waited a long while in the quiet, hoping for one more look, but the forest closed back over the birds as completely as if they had never been there. It felt like a fair trade, Polly thought: a small silence, in exchange for a species still holding on.