Fusuri Orar

În dimineața a patra, trenul se afla undeva la vest de Novosibirsk. Polly verifică ceasul mic de deasupra ușii compartimentului. Arăta 06:30. Ceasul nu fusese schimbat de la Moscova. Toate orarele Trans-Siberiene funcționează pe ora Moscovei, pe toată lungimea liniei, timp de șapte zile și șapte fusuri orare. Nu poți opera o cale ferată pe opt mii de kilometri dacă fiecare stație are un ceas diferit.

On the fourth morning, the train was somewhere west of Novosibirsk. Polly checked the small clock above the compartment door. It read 06:30. The clock had not been changed since Moscow. All Trans-Siberian timetables run on Moscow time, the whole length of the line, for seven days and seven time zones. You cannot run a railway across eight thousand kilometres if every station has a different watch.

Ora locală de afară, însă, era în jur de 10:30. Soarele era sus de șase ore.

Local time outside the window, however, was about 10:30. The sun had been up for six hours.

Această diferență între ora trenului și ora de afară era, spunea conductorul, una dintre micile provocări mentale ale călătoriei. Până la Vladivostok, ceasul trenului ar fi spus una, iar soarele local ar fi spus ceva diferit cu șapte ore.

This dislocation between train-time and outside-time was, the conductor had said, one of the small mental challenges of the journey. By Vladivostok the train clock would say one thing and the local sun would say something seven hours different.

Polly sări jos și plecă să exploreze.

Polly hopped down and went exploring.

Vagonul-restaurant era la trei vagoane distanță. Fiecare vagon era un tunel lung, cu panouri de lemn. Conductori în uniforme verzi stăteau cu picioarele ridicate, citind ziare între opririle în stații. Nu păreau surprinși să vadă un papagal. Trenul văzuse multe.

The dining car was three carriages down. Each carriage was a long wood-panelled tunnel. The conductors in green uniforms sat with their feet up reading newspapers between station stops. They did not look surprised to see a parrot. The train had seen things.

Vagonul-restaurant era vopsit în roșu palid pe dinafară, albastru deschis pe dinăuntru. Draperii grele de dantelă. Lăzi de lemn. O mică bucătărie la capătul îndepărtat. Polly se așeză la lada goală de lângă fereastră.

The dining car was painted faded red outside, pale blue inside. Heavy lace curtains. Wooden booths. A small kitchen at the far end. Polly perched at the empty booth by the window.

Un chelner într-un sacou puțin prea mare apăru cu un meniu în rusă, engleză și chineză. Borș. Pelmeni. Caviar de somon. Chelnerul luă meniul înapoi, apoi reveni cu o farfurie mică la înălțimea lui Polly: pâine, unt și hering negru.

A waiter in a slightly too-large jacket appeared with a menu in Russian, English, and Chinese. Borscht. Pelmeni. Salmon caviar. The waiter took the menu back, then returned with a small plate at Polly's height: bread, butter, and dark herring.

„Complimentele bucătăriei,” spuse el în engleză.

"Compliments of the kitchen," he said in English.

Heringul era sărat și puternic. Pâinea avea un ușor gust acrișor de la trei zile de fermentație. Untul era nesărat. Combinația era ceva ce rușii mâncau pe trenurile de lungă distanță de o sută douăzeci de ani.

The herring was salt-cured and pungent. The bread had a faint sourness from three days of fermentation. The butter was unsalted. The combination was a thing Russians had been eating on long-distance trains for a hundred and twenty years.

Afară, taigaua se subțiase într-o pajiște deschisă. O turmă de vaci păștea lângă o casă mică de lemn. Un bărbat pe bicicletă aștepta la o trecere la nivel.

Outside the window, the taiga had thinned into high open grassland. A herd of cows grazed near a small wooden house. A man on a bicycle waited at a level crossing.