Pădurile de Mesteacăn

În a doua dimineață, trenul era deja la patru sute de kilometri est de Moscova. Polly s-a trezit pe mica masă rabatabilă. Lumina prin fereastră era griul moale al unei dimineți de vară nordică. Galina, femeia mai în vârstă, bea deja ceai dintr-un pahar într-un suport de metal.

On the second morning, the train was already four hundred kilometres east of Moscow. Polly woke up on the small folding table. The light through the window was the soft grey of a northern summer morning. Galina, the older woman, was already drinking tea from a glass in a metal holder.

"Mesteacăni," a spus ea.

"Birches," she said.

Polly a privit. Afară, copacii cu trunchiuri albe treceau pe lângă ei cu șaizeci de kilometri pe oră. Erau peste tot. Continuau la nesfârșit. Nu erau în pâlcuri sau poieni. Erau întregul peisaj.

Polly looked. Outside, white-trunked trees were running past at sixty kilometres an hour. They were everywhere. They went on. They were not in groves or clearings. They were the entire landscape.

Acesta era marginea vestică a centurii de mesteacăn din Rusia. Mesteacănul alb are cea mai largă răspândire naturală dintre toți copacii foioși de pe Pământ. Crește acolo unde aproape nimic altceva nu va crește. Este copacul care spune: a fost un incendiu aici, sau, va fi o pădure aici, dar eu sunt aici primul.

This was the western edge of the Russian birch belt. White birch has the widest natural range of any deciduous tree on Earth. It grows where almost nothing else will. It is the tree that says: there has been a fire here, or, there will be a forest here, but I am here first.

Tânărul cu laptopul, al cărui nume s-a dovedit a fi Pavel, a ridicat privirea. "Tu ești papagalul," a spus el într-o engleză plată. "Am observat." S-a întors la tastat.

The young man with the laptop, whose name turned out to be Pavel, looked up. "You are the parrot," he said in flat English. "I noticed." He went back to typing.

Galina a turnat un al doilea pahar de ceai și i l-a oferit lui Polly. Era de culoarea chihlimbarului. O felie subțire de lămâie plutea deasupra. Samovarul de la capătul vagonului funcționa de douăsprezece ore fără oprire.

Galina poured a second glass of tea and offered it to Polly. It was the colour of amber. A thin slice of lemon floated on top. The samovar at the end of the carriage had been running for twelve hours straight.

Polly a băut cu grijă o înghițitură de pe marginea paharului. Era foarte fierbinte și foarte dulce.

Polly drank a sip carefully off the edge of the glass. It was very hot and very sweet.

"Cea mai lungă parte a acestei călătorii sunt copacii," a spus Galina. "Oamenii nu înțeleg asta până nu călătoresc. Stai într-un tren timp de șase zile și te uiți la copaci. Nu se termină niciodată."

"The longest part of this trip is the trees," Galina said. "People do not understand this until they ride it. You sit in a train for six days and you look out at trees. There is no end to them."

Taigaua începe după Volga. Aproximativ patruzeci la sută din suprafața terestră a Rusiei este taiga. Țara conține aproximativ douăzeci la sută din toate pădurile în picioare ale lumii.

The taiga begins past the Volga. About forty percent of Russia's land area is taiga. The country contains roughly twenty percent of all the world's standing forest.

Polly a băut o a doua înghițitură. Pavel tasta. Galina s-a întors la cartea ei. Afară, patru sute de kilometri alunecau pe lângă ei ca și cum ar fi fost un singur mesteacăn continuu.

Polly drank a second sip. Pavel typed. Galina returned to her book. Outside, four hundred kilometres slid past as if it were one continuous birch.