Ceața se închide în urma ei

În ultima ei după-amiază, Polly a urcat încă o dată sus deasupra coastei, peste terasele de ceai, peste craterul cu cele două lacuri și peste pădurea tăcută în care priolo încă strigă din adâncul dafinilor. De acolo de sus, insula arăta exact ca ceea ce este: un lanț lung de vulcani bătrâni, încă vag calzi, care se răcesc încet, prefăcându-se în verde.

On her last afternoon, Polly climbed high above the coast one more time, above the tea terraces, the crater with its two lakes, and the quiet forest where the priolo still calls from deep in the laurel trees. From up there the island looked exactly like what it is: one long chain of old volcanoes, still faintly warm, still slowly cooling into green.

Bărcile de pescuit se întorceau în port dedesubt, forme mici și albe care trăgeau dâre subțiri pe o mare ce se întuneca, iar luminile se aprindeau una câte una pe drumul de coastă. Mirosul de fum de lemn urca de undeva de lângă țărm și se amesteca cu ultimul aer sărat.

Fishing boats were heading back into the harbor below, small white shapes trailing thin wakes across a darkening sea, and lights were coming on one by one along the coast road. The smell of woodsmoke drifted up from somewhere near the shore, mixing with the last of the salt air.

Un banc de ceață a venit dinspre ocean, așa cum făcuse toată săptămâna, alunecând întâi peste crater, apoi peste câmpurile de ceai, apoi peste portul însuși, împăturind toată insula și ascunzând-o sub ea. Polly o mai văzuse făcând asta, răbdătoare și fără grabă, ca și cum insula ar fi preferat să dispară încet, nu dintr-odată.

A bank of fog rolled in off the ocean the way it had all week, sliding first over the crater, then the tea fields, then the harbor itself, folding the whole island out of sight beneath her. Polly had watched it do this before, patient and unhurried, as if the island preferred to disappear slowly rather than all at once.

S-a întors spre largul apei cât ultima lumină încă se ținea la orizont, lăsând în urmă o insulă care își gătește și acum cina sub pământ, își crește ceaiul frunză cu frunză și, undeva adânc într-o pădure bătrână, ține în siguranță o pasăre mică și cenușie.

She turned out over open water while the last of the light held on the horizon, leaving behind an island still cooking its dinner underground, still growing its tea one careful leaf at a time, and still, somewhere deep in an old forest, keeping a small grey bird safe.