Scaunul de lângă foc

Pensiunea stătea deasupra portului, cu ușa pe partea adăpostită. Pe aceste insule, aceea este partea unde îți pui ușa. O ținea o oaie de North Ronaldsay, una dintre oile de țărm care mănâncă alge. Polly stătea în hol. „Aveți camere libere?”

The guesthouse stood above the harbour, with its door on the sheltered side. On these islands, that is the side you put a door on. It was kept by a North Ronaldsay ewe, one of the shore sheep that eat seaweed. Polly stood in the hall. "Do you have any available rooms?"

Erau camere. De obicei sunt, în septembrie. Polly a spus: „Aș dori o cameră liniștită, vă rog.” Oaia a așteptat o clipă înainte să răspundă. Camerele din spate dau spre curte, iar cele din față dau spre apă. Vântul le găsește pe amândouă. După două nopți nu îl mai auzi.

There were rooms. There usually are in September. Polly said, "I would like a quiet room, please." The ewe waited a moment before she answered. The back rooms face the yard and the front rooms face the water. The wind finds both. After two nights you stop hearing it.

„Mă puteți ajuta cu bagajele, vă rog?” Oaia a dus valiza sus și a pus-o lângă un scaun de lângă foc. Scheletul lui era din lemn adus de mare, fiindcă aici nu crește niciun copac. Spătarul era din paie de ovăz, răsucite într-o glugă. Un tâmplar din Kirkwall pe nume David Kirkness a făcut din acest model unul standard, la mijlocul secolului al nouăsprezecelea.

"Could you assist me with my luggage, please?" The ewe carried the bag up and set it beside a chair by the fire. Its frame was driftwood, because no tree grows here. Its back was oat straw, coiled into a hood. A joiner in Kirkwall named David Kirkness made that design standard in the middle of the eighteen hundreds.

„La ce oră este check-out-ul?”, a întrebat Polly. Aici feribotul decide totul. Apoi s-a așezat în scaun. Gluga de paie tăia curentul de la ușă și, pentru prima dată de la coborârea din barcă, se auzea respirând.

"What time is check-out?" Polly asked. The ferry decides everything here. Then she sat in the chair. The straw hood cut the draught from the door, and for the first time since the boat she could hear herself breathe.