Borcanul

În dimineața celei de-a doua zile, Chiara a adus un borcan de sticlă la acvariul lui Pasta. Borcanul avea un capac cu filet. În interiorul borcanului era un singur crab viu.

On the second morning, Chiara brought a glass jar to Pasta's tank. The jar had a screw lid. Inside the jar was a single live crab.

Chiara a ținut borcanul deasupra apei pentru un moment. Pasta privea. Caracatița stătuse în același colț timp de patruzeci de minute. Acum ochiul ei s-a ascuțit. Un braț s-a desfășurat din spirală și s-a întins de-a lungul marginii acvariului.

Chiara held the jar above the water for a moment. Pasta watched. The octopus had been sitting in the same corner for forty minutes. Now her eye sharpened. One arm uncurled from the coil and stretched along the side of the tank.

Chiara a lăsat borcanul să cadă în apă. Acesta s-a scufundat încet. Pasta nu s-a repezit. Caracatițele, îi spusese Chiara lui Polly, nu sunt în general repezite. Sunt mai întâi observatoare.

Chiara dropped the jar into the water. It sank slowly. Pasta did not lunge. Octopuses, Chiara had told Polly, are not generally lungers. They are observers first.

Polly stătea cocoțată pe marginea acvariului cu ochelarii înclinați spre apă. Putea vedea crabii din interiorul borcanului, mișcându-se agitat împotriva sticlei. Pasta a întins un braț și a atins borcanul. Pielea ei era acoperită de ventuze până la vârful acelui braț. Fiecare ventuză avea poate două sute de celule senzoriale. "Mai multe decât limba ta," a spus Chiara încet. "Un braț de caracatiță gustă tot ce atinge."

Polly perched on the tank rim with her glasses tilted at the water. She could see the crab inside the jar, scuttling against the glass. Pasta moved one arm out and touched the jar. Her skin was suckered all the way to the tip of that arm. The suckers had perhaps two hundred sensory cells each. "More than your tongue," Chiara said quietly. "An octopus arm tastes everything it touches."

Pasta a prins borcanul cu un al doilea braț. Cele două brațe l-au rotit, încet. Polly putea vedea acum al treilea braț venind în jurul spatelui borcanului, explorând capacul.

Pasta gathered the jar with a second arm. The two arms turned it, slowly. Polly could see the third arm coming around the back of the jar now, exploring the lid.

Acesta este un comportament bine documentat. Caracatițele deschid borcane cu capac cu filet în laboratoarele de cercetare încă din anii 1950. Unele pot face asta în mai puțin de un minut. Prima dată când o caracatiță nouă întâlnește un borcan, de obicei durează zece sau cincisprezece minute de explorare. Nu rezolvă problema așa cum ar face-o un om. Nu gândesc în pași. Lasă ventuzele să simtă filetele și apoi rotesc capacul în direcția în care trag filetele.

This is a well-documented behaviour. Octopuses have been opening screw-top jars in research labs since the 1950s. Some can do it in less than a minute. The first time a new octopus encounters a jar, it usually takes ten or fifteen minutes of exploration. They are not solving the problem the way a human would. They are not thinking in steps. They are letting the suckers feel the threads and then turning the lid the way the threads pull.

Pasta a rotit capacul o jumătate de rotație. Apoi încă una. Capacului i-a sărit liber. Crabul din interior, simțind schimbarea presiunii apei, a ieșit din borcan și în apa deschisă.

Pasta turned the lid one half-rotation. Then another. The lid popped free. The crab inside, sensing the change in water pressure, scrambled out of the jar and into the open water.

Nu a ajuns departe. Al patrulea braț al lui Pasta era deja curbat la gura borcanului. Crabul a dispărut într-o deschidere albă moale pe care Polly și-a dat seama, după un moment, că era ciocul caracatiței. Crabul a făcut un mic clic. Apoi nimic.

It did not get far. Pasta's fourth arm was already curled at the jar's mouth. The crab vanished into a soft white opening that Polly realised, after a moment, was the octopus's beak. The crab made a small click. Then nothing.

Borcanul s-a scufundat gol la fundul acvariului.

The jar sank empty to the bottom of the tank.

Chiara a scris ceva pe o clipboardă. "Trei minute și patruzeci și două de secunde," a spus ea. "Se mișcă repede. Prima dată când i-am dat un borcan, i-a luat unsprezece minute."

Chiara wrote something on a clipboard. "Three minutes forty-two seconds," she said. "She is getting fast. The first time we gave her a jar, it took her eleven minutes."

Polly și-a înclinat capul roșu spre Pasta. Caracatița deja se întorcea la spirala de țeavă. Brațele ei se înfășurau în jurul ei. Ochiul ei, pentru un moment lung, a întâlnit privirea lui Polly. Apoi s-a închis încet.

Polly tilted her red head at Pasta. The octopus was already returning to the coil of pipe. Her arms wrapped themselves around herself. Her eye, for one long moment, met Polly's. Then it closed slowly.

Este greu să subestimezi cât de ciudată este o caracatiță, a spus Chiara, adunându-și lucrurile. Sunt moluște. Sunt mai apropiate de un melc decât de orice altceva cu coloană vertebrală. Au trei inimi. Sângele lor este albastru, pentru că transportă oxigen folosind cupru în loc de fier. În sălbăticie, trăiesc doar aproximativ trei până la cinci ani. Pasta avea deja doi ani. Poate mai avea doi ani de viață, indiferent cât de bună ar deveni la borcan.

It is hard to overstate how strange an octopus is, Chiara said, gathering her things. They are mollusks. They are more closely related to a snail than to anything with a backbone. They have three hearts. Their blood is blue, because it carries oxygen using copper instead of iron. They live, in the wild, only about three to five years. Pasta was already two. She had perhaps two years of life left, no matter how good she got at the jar.

În acel timp, spusese Chiara, va învăța tot ce va ști vreodată.

In that time, Chiara had said, she would learn everything she would ever know.