Ultimul tren

Tomas s-a uitat la telefon și a simțit că i se strânge stomacul. Era douăsprezece și zece noaptea, iar porțile stației se închideau. La Tokyo, trenurile nu circulă toată noaptea. Ultimul tren de pe majoritatea liniilor pleacă în jurul miezului nopții, iar toată lumea din oraș știe exact ora trenului ei. Tomas, care era în țară de patru zile, nu știa.

Tomas looked at his phone and felt his stomach drop. It was twelve ten in the morning, and the station gates were closing. In Tokyo, the trains do not run all night. The last train on most lines leaves around midnight, and everyone in the city knows the exact time of theirs. Tomas, who had been in the country for four days, did not.

Un taxi prin oraș ar fi costat mai mult decât camera lui de hotel. Un angajat al stației i-a văzut fața și i-a arătat spre capătul străzii. Acolo, între un magazin non-stop și o tarabă de tăiței, strălucea un semn pentru un hotel capsulă. Tomas a plătit la un automat, a luat o cheie de dulap și a dormit într-un cocon curat de plastic, de mărimea unui pat simplu, într-o cameră liniștită plină de alți oameni care pierduseră și ei trenul.

A taxi across the city would cost more than his hotel room. A station worker saw his face and pointed down the street. There, between a convenience store and a noodle shop, glowed a sign for a capsule hotel. Tomas paid at a machine, took a locker key, and slept in a clean plastic pod the size of a single bed, in a quiet room full of other people who had also missed their trains.

Dimineața a cumpărat cafea de la un automat și a luat primul tren spre casă, odihnit și puțin mândru. Acum verifică un singur lucru înainte de orice seară petrecută în oraș în Japonia: nu meniul, nu harta, ci ora ultimului tren.

In the morning he bought coffee from a vending machine and took the first train home, fresh and slightly proud. Now he checks one thing before any evening out in Japan: not the menu, not the map, but the time of the last train.