Adio, Pasta

În dimineața a șaptea, Polly coborî devreme la bazin. Laboratorul era liniștit. Chiara nu avea să vină decât peste o oră. Coridoarele miroseau vag a apă de mare și dezinfectant. Institutul se trezea astfel în fiecare dimineață de o sută cincizeci și patru de ani.

On the seventh morning, Polly came down to the tank early. The lab was quiet. Chiara would not be in for another hour. The corridors smelled faintly of seawater and disinfectant. The institute had been waking up like this every morning for one hundred and fifty-four years.

Pasta era deja în fața bazinului.

Pasta was already at the front of the tank.

Asta nu era normal. Timp de șase dimineți, Polly se așezase pe margine și caracatița fusese fie pliată în țeava ei, fie plutind într-un colț, fie atârnând de geamul de sus. Astăzi, caracatița era presată de peretele frontal al bazinului, toate cele opt brațe întinse lejer pe sticlă, singurul ochi vizibil la nivelul lui Polly.

This was not normal. For six mornings, Polly had perched on the rim and the octopus had been folded in her pipe, or drifting in a corner, or hanging from the upper glass. Today the octopus was pressed against the front wall of the tank, all eight arms spread loosely against the glass, her single visible eye level with Polly's.

Se priveau una pe cealaltă.

They looked at each other.

Ceea ce trece între un papagal și o caracatiță gigantă din Pacific nu este, aproape sigur, prietenie. S-ar putea să nu fie nimic ce Polly ar recunoaște ca fiind companie. Caracatița ar fi putut pur și simplu să investigheze creatura cu sânge cald care fusese în preajma bazinului ei timp de șase zile. Pielea caracatiței, aproape de brațele ei, era de un roz pal pulsatoriu. Caracatițele pot simți căldura prin pielea lor. Pot simți mișcarea prin ventuzele lor. Pot citi chimia apei care a atins un alt corp. Colectau informații.

What passes between a parrot and a giant Pacific octopus is, almost certainly, not friendship. It might not be anything that Polly would recognise as company. The octopus might simply have been investigating the warm-blooded creature that had been around her tank for six days. The octopus's skin near her arms was a pale pulsing pink. Octopuses can read warmth through their skin. They can read movement through their suckers. They can read the chemistry of the water that has touched another body. They were collecting information.

Polly sări de-a lungul marginii. Ochiul caracatiței o urmărea, apoi brațele ei se mișcară încet pentru a o urmări. Când Polly se opri, ochiul se opri.

Polly hopped along the rim. The octopus's eye tracked her, then her arms shifted slowly to follow. When Polly stopped, the eye stopped.

Timp de șapte minute întregi se priviră una pe cealaltă. Nimeni nu intră. Filtrul de apă zumzăia încet. Polly era conștientă că acesta nu era un comportament normal al animalelor, de niciuna dintre părți.

For seven full minutes they watched each other. No one came in. The water filter hummed softly. Polly was aware that this was not normal animal behaviour, on either side.

Apoi caracatița făcu ceva ce Polly nu o văzuse făcând toată săptămâna. Își desfăcu un braț încet, încet, și apăsă vârful acestuia pe sticlă exact în dreptul unde piciorul lui Polly se odihnea pe margine. Perna vârfului se odihnea pe sticlă. Ventuzele de pe partea inferioară se desfăcură, apoi se liniștiră.

Then the octopus did something Polly had not seen her do all week. She unfurled one arm slowly, slowly, and pressed the very tip of it against the glass exactly opposite where Polly's foot was resting on the rim. The pad of the tip rested against the glass. The suckers along the underside spread, then stilled.

Polly înclină capul roșu. După un moment, își coborî ciocul spre sticlă și îl atinse ușor cu ciocul închis. Prin sticla rece, de partea ei, nu era nimic. De partea caracatiței, poate foarte mult.

Polly tilted her red head. After a moment, she lowered her beak to the glass and touched it gently with her closed beak. Through the cold glass, on her side, there was nothing. On the octopus's side, perhaps a great deal.

Brațul rămase acolo pentru un minut lung. Apoi alunecă înapoi în apă.

The arm stayed there for one long minute. Then it slid back into the water.

Chiara intră douăzeci de minute mai târziu cu două cafele. "Pleci," spuse ea, privindu-l pe Polly. Nu era o întrebare.

Chiara came in twenty minutes later with two coffees. "You are leaving," she said, looking at Polly. It was not a question.

Polly înclină capul.

Polly tilted her head.

"Mi-am imaginat că se va întâmpla asta," spuse Chiara. Puse cafelele jos. Se îndreptă spre bazin. Pasta se întorsese la țeava ei. Chiara bătu o dată cu un deget în sticlă. Pasta nu se mișcă. Chiara zâmbi. "Se preface că nu observă. Face asta când e supărată."

"I imagined this would happen," Chiara said. She set the coffees down. She walked to the tank. Pasta had drifted back to her pipe. Chiara tapped the glass once with one knuckle. Pasta did not move. Chiara smiled. "She is pretending not to notice. She does this when she is upset."

Polly își întinse aripile albastru-verzui.

Polly stretched her blue-teal wings.

"Călătorește în siguranță," spuse Chiara. "Este mult din mare pe care nu ți l-am arătat. De fapt, cea mai mare parte a mării. Suntem doar un institut pe o singură țărm." Se întoarse spre cafeaua ei. "Întoarce-te când poți."

"Travel safely," Chiara said. "There is much of the sea I have not shown you. Most of the sea, in fact. We are just one institute on one shore." She turned to her coffee. "Come back when you can."

Polly se ridică de pe margine. Făcu un cerc deasupra bazinului. Pasta nu ridică privirea. Polly zbură pe coridorul lung al institutului, trecând pe lângă sardine și algele marine și caracatița mică din colțul bazinului ei, și ieși pe ușa din spate în dimineața luminoasă a Villa Comunale.

Polly lifted off the rim. She circled once over the tank. Pasta did not look up. Polly flew out down the long corridor of the institute, past the sardines and the kelp and the small octopus in the corner of its tank, and out the back door into the bright morning of the Villa Comunale.

Golful Napoli se deschidea în fața ei. Vezuviu stătea de cealaltă parte a apei. Marea avea o culoare pe care Polly o învățase într-o săptămână să o considere un singur corp, cu multe lucruri inteligente în interiorul său, doar unele dintre ele pe care un papagal le-ar putea întâlni vreodată.

The Bay of Naples opened in front of her. Vesuvius sat across the water. The sea was a colour she had spent a week learning to think of as one body, with many smart things inside it, only some of which a parrot could ever meet.

Se ridică. Se întoarse. Găsi vântul dinspre est.

She climbed. She turned. She found the eastward wind.